Alina Sorescu Atelierul de Muzica
Alina Sorescu
Alina Sorescu

Televiziune

  Cu televiziunea am început să cochetez în 2002, odată cu oferta lui Valeriu Lazarov de a fi partenera lui Cosmin Cernat la Ploaia de Stele pe TVR 1. Şi chiar dacă obiectivul camerei de luat vederi este altceva decât scena cu 15.000 de oameni în faţă, activitatea din domeniul muzical mi-a înlesnit „întâlnirea" cu televiziunea, care la început a fost ca un joc .

  Întocmai unui fotbalist, având deja multe "meciuri în picioare", trecusem de faza tracului, de stângăcia dată de emoţii. În general, am parcurs etapele în mod gradat, la fel întâmplându-se şi cu îmbinarea muzicii cu televiziunea; însă, recunosc, aceasta din urmă m-a ajutat să arăt că pot să fac mai mult, m-a împlinit ca artist, ca om al scenei, dar şi ca tânără în plin proces de maturizare, foarte sigură pe ea, pe ce poate şi pe ce vrea.

  Datorită oamenilor din TVR care au crezut în mine, am învăţat mult de-a lungul anilor, am avut ocazia să trec treptat prin formate diverse, ceea ce m-a ajutat să dobândesc o experienţă notabila pentru vârsta mea, aspect cu care mă mândresc; practic, în TVR am crescut, aici fiind a doua mea casă.

  Colaborarea cu Televiziunea Română a continuat pentru alte emisiuni pe care le-am prezentat: Vacanţă În stil mare, Ora fără catalog, Portativul piticilor, Miss Plaja, Matinal de vacanţă, dar şi pentru numeroase evenimente speciale la care am prezentat:

  • 2003: Revelion TVR 1, Cerbul de Aur, Superlativele Tinereţii, Festivalul Internaţional Golden Star, Selecţia Naţională EUROVISION (alaturi de Catalin Maruta)
  • 2004: Mamaia Copiilor şi Adolescenţilor, Superlativele Tinereţii, Callatis (alaturi de Gabriel Cotabita), Festivalul Internaţional Golden Star, Selecţia Naţională EUROVISION JUNIOR
  • 2005: Superlativele Tinereţii, Selecţia Naţională EUROVISION JUNIOR
  • 2006: Selecţia Naţională EUROVISION JUNIOR
  • 2007: Mamaia Copiilor şi Adolescenţilor, Magia Iernii
  • 2008: Selecţia Naţională EUROVISION (alături de Iulian Vrabete), Dinamo 60 de ani, Selecţia Naţională EUROVISION JUNIOR, anunţarea voturilor publicului din România la Finala Internaţională EUROVISION, Festivalul Callatis (alaturi de Gabriel Cotabita), CERBUL DE AUR
  • 2009: Revelion TVR 2 Tonomatul dintre ani, Selecţia Naţională EUROVISION, Premiile Radio Romania.

  În 2007 am prezentat la Kanal D emisiunea Imprevizibilii alături de Marius Florea Vizante, programul fiind un format adus în România de Valeriu Lazarov.

  În vara lui 2008 am prezentat pentru TVR 2 de la Costineşti Tonomatul de vacanţă, iar în perioada septembrie 2008-decembrie 2009 am fost gazda Tonomatului DP 2 şi a Întâlnirii pe 2

  Am învăţat să lucrez în echipă, mai ales că cei mai buni prieteni ai mei din TVR sunt oamenii din spatele camerelor, echipele redacţionale cu care am lucrat la diversele emisiuni şi evenimente.

  Din 2003 până în 2009 am fost imaginea Agenţiei Naţionale pentru Sprijinirea Iniţiativelor Tinerilor (ANSIT), instituţia publică responsabilă cu implementarea la nivel operaţional a politicilor publice ale guvernului în domeniul tineretului.

Urmareste-ma pe Facebook